marți, 24 mai 2011

Cum sa te sabotezi singur...

Cred ca este corect daca am spune ca traim in secolul vitezei, ca mai ales in fata PC-ului vrem foarta multa eficienta, rapiditate, simplitate. Ca internetul in Romania este inca foarte inapoiat nu reprezinta niciun secret. Majoritatea site-urilor de stiri din Romania si nu numai sunt facute fie prost, fie foarte prost. Pana si un gigant cum e ProTv-ul are un site haotic de unde aproape niciodata nu gasesti nimic din ce-ti trebuie.

Site-urile romanesti de "sport" sunt pana la urma o utopie, sunt un fel de cancan dar cu fotbalisti sau grasani care au anumite legaturi cu fotbalul. Ok, as putea sa spun ca pana la urma nu ma intereseaza, nu ma uit. De-aia exista site-uri scrise cu stiri, de-aia exista Eurosport. Ca sa te poti documenta in legatura cu ce vrei sa afli, mai ales cum eu nu stau la televizor (tv tuner in cazul meu).
Ma mai intereseaza si Mircea Badea, pe care nu-l mai urmaresc de mult cu constanta, asa cum o faceam in urma cu un an, doi, pentru ca nu mai am timp. Insa s-a intamplat un lucru bun in momentul in care In Gura Presei a primit un site unde sunt inregistrare integral emisiunile dar si momente taiate si puse separat in functie de subiect. Adaugati la asta si blogul personal al mai-sus-numitului si am putea spune ca suntem ok.
Dar nu suntem.

Sunt sufocat de reclame, ads-uri, flash-uri  cand intru pe blogul lui. De regula pagina are nevoie de 10-20 de secunde sa se incarce complet. Pare putin, dar nu e. Este mult. Adeseori imi pierd rabdarea sa tot astept sa dispara pop-up ala imens care ocupa toata imaginea (a fost cu pixurile Bic, acum este cu ceasul lui personalizat). Inteleg dorinta de a face un ban de pe urma internetului, este perfect justificata. Inteleg prezenta publicitatii pe internet, este ceva care trebuie sa existe, pentru ca internetul evident a devenit o industrie de unde se scot foarte multi bani. Dar este o linie fina intre a profita de publicitatea pe care o poti pune (cat mai subtil) pe o pagina de net si intre a te sabota singur, sa faci sa ti se incarce pagina greu si intr-un final sa pierzi potentiali vizitatori. Chestia asta se intampla si la unele bloguri (de regula cele pe care nu le frecventez) care imi pierd interesul din momentul in care vad cat ii ia sa se acceseze.

Un blog nu trebuie sa fie incarcat cu chestii inutile si sa straluceasca precum o reclama de pe 5th Avenue. Ma uit de fiecare data incantat la blogul lui Zoso care intotdeauna are niste timpi excelenti de incarcare si mai tine pe margine si niste reclame (pe care oricum le-am facut sa dispara cu Ad-Block Plus).

Mai stresant este ce se intampla pe site-ul In Gura Presei, unde daca vrei sa vezi un clip anume, trebuie sa suporti o reclama (uneori doua, intrerupand clipul pe la jumatate) de la Antena1 si emisiunile/filmele lor cretine. Si reclama are uneori in jur de un minut, si este de-a dreptul aberant in care uneori ceea ce vrei sa vezi nu dureaza mai mult de 1 minut, sau sa zicem maxim 3. La un calcul simplu, trebuie sa stau doua minute degeaba ca sa vad un clip de 5. Asta inseamna 7 minute in care pana la urma as fi dispus sa fac cu totul si cu totul altceva. Ad-Block-ul nu functioneaza pentru ca publicitatea aia este incorporata in sursa clipului.

Inteleg ca foamea de bani este mare si ca Antena vrea sa-si faca reclama pe unde prinde, mai ales prin cel care le-a adus foarte multi rating de-a lungul timpului, dar deja devin ei enervanti si-l saboteaza si pe Badea.

Ma uimeste lipsa de eficienta pe care o arata unii care au potentialul de se face castigati dar o dau in bara complicand prea mult lucrurile.

duminică, 22 mai 2011

Rock! vol.2

Am vazut acum cateva saptamani documentarul "Lemmy - 49% Motherfucker, 51% Son of a Bitch". Desi n-aveti voie sa nu stiti, Lemmy Kilmister este solistul si bassistul celor de la Motorhead. Motorhead? Cea mai tare trupa de rock n'roll, dupa cum o spune insasi liderul.
Am vazut destule documentare legate de rock/metal la viata mea ca sa-mi dau seama ca "Lemmy" a fost un super-film. O mare reusita. A fost filmat de-a lungul a trei ani care l-au surprins pe Lemmy Kilmister ipostaza omului de rand ce locuieste in Los Angeles si in pozitia de rockstar si lider al trupei. Excelent material, care mi-a dat o lectie buna legata de ce inseamna rockul.

Lemmy Kilmister respira rock, traieste pentru rock si tot ce a facut, a fost (in primul rand) pentru muzica. Este unul dintre cei mai dedicati artisti pe care i-am vazut vreodata.
Mi-a placut foarte mult structura documentarului, cu foarte multe interviuri catre persoane extrem de cunoscute din industrie - Steve Vai, Ozzy Osbourne, toata Metallica, fosti membrii Guns N'Roses, (parti din) Anthrax, Megadeth, Joan Jett, Alice Cooper, Dave Grohl etc.
O elita intreaga au insotit timp de 2 ore filmul si ne-au spus cat de cool este Lemmy. Desigur ca stiam asta, mi-a fost indeajuns sa-l vad in clipuri live pe YouTube. Diferenta a facut sa vedem ca intr-adevar omul este cool, fiindca intreaga filmare a fost foarte intima, sincera si reala. Lemmy nu este un wannabe, nu face nimic de ochii lumii pentru ca nu-i pasa de restul lumii. Si asta cred ca mi-a placut cel mai mult la intregul documentar, non-conformismul lui Lemmy. Asta este adevarata atitudine rock. Cea care te face sa fii cum vrei tu, sa faci ce-ti place fara sa pleci urechea la eventualele vorbe grele legate de asta si de orice altceva.

Alt lucru laudabil la domnul Kilmister a fost indiferenta  care pentru unii a ajuns obsesie - aceea de a disputa pana-n panzele albe genre-ul unei trupe. Daca nu am citit/ascultat "n" discutii legate de cum Metallica nu mai sunt thrash-metal de 100 de ani si prin urmare (una idioata) nu mai sunt cool, jur ca m-am saturat. Lui Lemmy nu-i pasa toata poliloghia asta inutila legata de stilul trupelor. We are Motorhead and We play rock n'roll spune el la fiecare concert. Ce conteaza ca daca stam si analizam trupa asta are de toate de la blues, la speed metal, hard-rock, heavy s.a.m.d.? Omul nu-si ocupa mintea cu categorii si alte aberatii de genul asta. El face muzica. Fuck yeah, now that's a healthy attitude.

Ultima chestie care mi s-a parut foarte interesanta a fost legata de problema alcoolului si a drogurilor. Spre deosebire de alte "rock staruri" care au impresia ca sunt mai deosebiti, mai cool si mai adevarati - laudandu-se cu cat rezista ei la nu-stiu-cate doze (da, ma uit la tine Keith Richards), Lemmy o spune simplu si in fata ca facut-o pentru ca asa simtea si ca nu incurajeaza pe nimeni la astfel de vicii, dar ca el a facut-o pentru ca asta il satisfacea pe el. Si astfel a rupt si mitul idiot care a devenit deja cliseu - cel cu starurile rock si drogurile, mai ales temuta si stupida expresie - sex, drugs and rock n'roll. Ok, s-ar putea ca Lemmy sa n-aibe chiar nimic de spus la sex & rock n'roll. :)
S-au mai spus multe lucruri interesante in film, altele legate chiar si de look, care in esenta nu conteaza, conteaza atitudinea, mentalitatea. Parul lung, lanturile si pielea nu trebuie sa fie o necesitate ci cel mult o consecinta. Si in cele din urma cand vine vorba de haine, indiferent ca vorbim de rock sau orice alt trend, parerea mea este ca important este confortul - sa te simti bine in ceea ce esti imbracat, sa te simti pregatit de orice, sa fii satisfacut cu ce ai.

Recomand cu caldura pelicula, de la cei mai mici fani rock pana la cei mai mari si nu numai. Este un exemplu de idol adevarat, de reprezentant veritabil al genului pe care unii dintre noi il ascultam cu atata drag, dedicatie, sentiment si pasiune si merita putina atentie si admiratie.

-Who would win in a battle between Lemmy and God?
-Lemmy?!
-Wrong answer, Lemmy is God!

marți, 17 mai 2011

Parintii

Varsta asta de 19-20-21 de ani e dificila din foarte multe privinte. Se sfarseste abrupt copilaria si responsabilitatile parca pica in cascade (ma rog, in cele mai multe cazuri). Sunt unii care incearca sa-si prelungeasca acea copilarie, sa dribleze din ceea ce vine spre ei si de regula urmarire sunt mai dureroase. Am invatat ca trebuie sa ne acceptam si sa ne imbratisam varsta si sa luam in piept ceea ce ne pune viata in fata.
Intrebarea mea este una singura...unde intra parintii in ecuatia asta?

Pentru multi dintre noi (si cand spun noi, ma refer la cei de varsta apropiata cu mine, preferabil cu liceul terminat) este valabil sa mentionam ca parintii ne intretin inca. Deocamdata la nivel economic pentru mine, diferentele intre liceu si facultate nu sunt mari. Sunt in continuare intretinut de mama. Daca as vrea s-o fac sa sune urat, dar fara sa intentionez neaparat sa sun asa, as spune ca sunt chiar dependent de ea. Corect?
Singura diferenta la capitolul asta intre liceu si facultate este ca la facultate deja fac (sau ar trebui) pasi repezi catre o eliberare din dependenta parintilor.
In general cam asta e situatia unui proaspat absolvent de liceu care a inceput facultatea. Mai sunt intr-adevar cei norocosi sau ghinionisti, depinde de caz care reusesc sa se intretina singuri, inca de la varsta asta. Cazurile astea sunt rare dar pentru mine destul de impresionante.

Acum hai sa ne indreptam atentia catre parinti. Orice parinte normal isi iubeste copilul. Nu intru in discutii legate de oameni idioti care nu meritau sa aiba odrasle. Strict de cazuri...sa le zicem normale. Uneori maturizarea copilului este mai greu de acceptat de catre parinti decat de catre persoana in sine. Situatia poate sa difere daca mai exista si alti frati/surori in ecuatie. Daca mai sunt, atunci situatia este ceva mai simplu de acceptat si trecerea asta...desprinderea de sub aripa parinteasca are loc ceva mai subtil. 
Dar daca vorbim de un copil singur la parinti, atunci lucrurile iau o turnura complicata. 

Am observat in foarte multe cazuri cat de greu le este unora sa accepte maturizarea copilului si par sa faca absolut orice sa-i tina cat mai mult aproape. Psihologic ei sunt mai marcati decat ar fi copilul pentru ca pleaca de acasa, resimt un gol imens.
Si de-aici se desprind mai multe tipuri de parinti, fiecare actionand in feluri diferite. Ce influenteaza felurile astea? Intrebarea asta ma eludeaza si pe mine...sa fie mentalitatea? Propria lor copilarie? Varsta? Dorinta de control?

Eu sunt singur la parinti si trecerea despre care am mentionat mai sus a fost foarte subtila, sincera...perfecta chiar. As dori oricui sa aibe o relatie de asa natura cum am eu cu mama in momentul asta. A fost imboldul ei sa ma faca sa studiez in capitala, desi eu aveam retineri. Erau lucruri si persoane la care nu vroiam sa renunt. Faptul ca m-am indragostit a intarit retinerea asta.
Privind la rece insa, a fost decizia potrivita. In modul ei bizar, facultatea asta imi place. Imi place si Bucurestiul. Iar faptul ca relatia mea merge de minune nu poate decat sa ma bucure in situatia actuala. Yeah, distance sucks but we can really make it.
Atitudinea mamei in toate astea a fost foarte profi. E ca un fel de actionar. Firma sunt eu si trebuie sa cresc...in cunostinte. Ea ma finanteaza, eu trebuie sa-mi fac treaba. Nu pune alte conditii decat cele firesti si pe care orice om care incepe facultatea ar trebui sa le indeplineasca oricum.

Dar mi se pare ca nu toti sunt la fel de norocosi ca si mine. Am vazut cazuri de persoane plecate de-acasa la facultate dar care nu s-au rupt de tot de sub controlul parintilor, care n-au acumulat acea independeta pe care orice om matur ar trebui sa o aiba. Nu ma refer la independenta financiara, am discutat deja despre asta, ci la independenta de personalitate. E ciudat sa vezi pe cineva la 20-21 de ani cum sta la telefon cu un parinte pentru a-i asculta monologul legat de o chestie banala, si cum "copilul" sta si accepta situatia ca pe ceva firesc. 

Eu n-as putea. Si n-as avea de ce pentru ca ai mei n-au fost niciodata asa. Deci intr-un fel eu nu pot intelege cum este cu adevarat. Parerea mea este una de outsider.
Mi se pare ca vad o disperare totusi in genul asta de parinti. Sa se agate si de ultimul fir de control pe care-l mai au chiar daca odrasla este la 200 de km departare. Si ce este cel mai nasol...se folosesc de un procedeu josnic si care (cred eu) n-ar trebui folosit niciodata de un parinte pe propriul copil. Santajul suna in felul asta - atata timp cat esti pe banii mei, faci cum spun eu. Efectiv cand aud asta simt ca vad mai mult un fel de prizonier semi-liber decat o odrasla...

Ultimul tip pe care l-am observat e reprezentat de cei care n-au plecat de-acasa dar care nici nu simt absolut niciun fel de maturizare intre liceu si...orice altceva mai urmeaza. Lucrurile stagneaza. Fie parintele are in continuare dorinta absurda de a controla fiecare aspect al vietii copilului, fie persista intr-o ignoranta surda care nu duce la nimic bun. Cand stai inca acasa, e parca si mai usor sa fii tinut din scurt. Santajul functioneaza de minune, replica - esti la mine in casa, faci cum spun eu - sta la loc de cinste. Sper ca nu trebuie sa argumentez de ce metoda asta este oribila, nu? Toata lumea o vede ca pe ceva rau, nu? Eu cel putin urasc genul asta de santaj, mai ales ca il faci propriului tau copil.
Ferice de cei care stau acasa dar au parte si de o relatie perfect normala si sanatoasa cu ai lor. Ei imi par a fi cei mai fericiti.

O sa sfarsesc aceste ganduri cu o intrebare - cum si cand vor putea cei ce inca nu s-au desprins de parinti (din punct de vedere al personalitatii) sa o faca cu adevarat? Cum poti proceda intr-o situatie de genul asta? Ce este de facut?

O sa va dau un scurt exemplu de odrasla tinuta prea mult in poala, sub control, incat respectivul a facut 40+ ani si-i lipseste orice fel de coloana vertebrala. Da, este acum foarte independent, dar asta cu pretul sanatatii mentale si fizice ale parintilor - de-acum oameni batrani care n-au stiut sa-i dea drumul la timp - deh, doar era mezinul... Nimic bun n-a iesit din ecuatia asta. Numai durere. Si e tragic...dar despre asta voi relua alta data.

miercuri, 11 mai 2011

Talente II

Tot m-am tinut sa scriu legat de finalul emisiunii si nu am gasit timp. Zilele trecute am dat din intamplare peste un clip dedicat "marelui" castigator si mi s-a parut un pic exagerat. A reprezentat totusi o buna ocazie sa reiau subiectul.

Ok, tipul (Tutu) nu mi-e simpatic deloc. Nu stiu daca-i pot contesta sau nu talentul la rap avand in vedere ca singura tangenta pe care eu o am cu genul asta este Eminem. Dar pe de alta parte nici ma pot ploconi in fata a ce a facut, adica 3 poezioare usor stupide, cu acelasi ritm care a induiosat tara. Imi pare sincer rau de faptul ca este orfan dar mi se pare un pic dezgustator ca a s-a folosit de asta pentru a fi compatimit de o tara intreaga. Prima data e ok sa o faci - ai ceva pe suflet, simti nevoia sa te eliberezi, faci un "cantec" despre asta. Dar deja cand te folosesti de situatia ta de-atatea si atatea ori de parca am fi la Dansez pentru tine, deja este un pic jalnic. Ba mai si repeta in disperare mesajele lui pacifiste si de iubire de fiecare data cand avea microfonul sub nas.

Strict legat de ce-i poate capul tipului asta, mi s-a parut la momentul respectiv prototipul perfect de folosire a glumei cu acronimul RAP (retards attempting poetry) dar apoi m-am gandit ca a folosit un instrument care a mers bine la romani, la fel ca si tipul cu jonglatul balonului de fotbal sau ca mosii aia doi care se invarteau 5 minute incontinuu. Este urat ce a facut el ca tactica in concurs. Dar incerc sa inteleg de ce-l injura internautii pe el, ca doar nu s-a votat singur. Au votat altii care se uitau la televizor. Ma gandesc ca mai idioti decat el sunt cei ce au pus botul la toata chestia asta. El pare destul de confuz in felul sau si poate nu intelege exact cat de cacat a fost gestul in sine.

Iarasi ceea ce nu inteleg este ciuda altora pe el. Cum am spus, nu-l simpatizez deloc, fata de alti participanti a fost un zero barat. Cum ar putea el vreodata sa se compare la talent cu Narcis, Ballance, Rebecca sau Medeea. Am dat exemplu de oameni care fie prin voce, fie prin fizic sunt in stare de ceva remarcabil. El ca leaga 10 rime pe un ritm repetitiv este un pic sub nivelul oamenilor astia. Dar parca unii au uitat ca la urma urmei toata treaba asta este un concurs, iar la un concurs nu castiga totdeauna cel mai bun. Uneori iese cel mai norocos.

Legat de clipul ala, s-ar putea sa fie o lectie buna, chiar daca este foarte dura. Dar trebuie sa recunosc ca in ansamblu piesa asta e mai hip-hop decat ce-am vazut de la Tutu in 3 emisiuni.

In rest ce-ar mai putea fi comentat? Ca prostilor care se uita la televizor ii doare in cot de ceea ce inseamna talent adevarat - asta e evident. Au ramas in urma oameni cu mult mai mult potential decat tipul cu fotbalul (care probabil a mers mai departe dupa faza cu vandut bicicletei) sau batraneii care se invarteau prin platou. Dar aia care au votat - atat i-a dus mintea. Ca ProTv-ul ramane un post extrem de comercial destinat cocalaro-manelarilor este iarasi evident, poftiti dovada.
 Am impresia ca totusi unii se consuma prea mult pe o chestie care trebuie luata mai usor. M-am uitat doar pentru divertisment, si de la anumiti concurenti sau prezentatori am primit si asta. Cine a castigat si de ce...nu mai depinde de mine.

Stiu ca mai exista aversiune si fata de emisiune in sine. Unele motive sunt valide dar priviti partea plina a paharului. Ne-a fost dat sa vedem la televizor oameni interesanti. Si sa fim seriosi, cam duceam lipsa de asa ceva in ultimul timp.

luni, 9 mai 2011

Portal 2


Spuneam in ultimul meu review ca ma bucura aparitia unui joc precum Portal 2 care prefera sa puna accent pe gameplay si poveste in loc sa bage enspe mii de pixel shaderi in motorul grafic si sa-l faca de ultimul racnet fara a mai avea si altceva deosebit.
Portal 2 vine ca o gura de aer proaspat intr-o perioada in care parca ne-au invadat jocurile cu cerinte absolut aberante. Ba mai mult, avand si o optimizare excelenta, creatia celor de la Valve da o lectie importanta multor jocuri la capitolul calitate printr-un motor grafic frumos care ruleaza confortabil si pe sisteme mid sau low, printr-un gameplay inovat chiar mai mult decat in prima parte si o poveste de toata frumusetea condimentata cu doze sanatoase de umor.

Da, unul dintre cele mai fermecatoare aspecte vizibile la primul Portal era umorul negru ilustrat prin prisma robotului GLaDOS. Acest aspect imbunatatea experienta si-asa spectaculoasa a jocului.
Dar gustul banilor a ajuns si la Valve. Socati (probabil) de succesul neasteptat incasat de primul joc (care a fost facut de o parte a firmei, ca un produs bonus in care nu s-au bagat foarte multe resurse) producatorii au implicat toata compania pentru acest sequel, au acordat o atentie mai mare detaliilor si au insuflat ceva mai multa grandoare in cadrul in care se desfasoara jocul. Era de asteptat avand in vedere ca Portal nu era decat o bijuterie ascunsa, un diamant neslefuit. Portal 2 este stralucitor si din fericire n-a pierdut esenta care si-a facut predecesorul atat de faimos.

Ok, in prima parte jucam in rolul lui Chell, o tipa ce trebuia sa treaca printr-o serie de experimente stiintifice, rezolvand puzzle-uri cu ajutorul unei asa-numite portal-gun care putea crea o conexiune intre doua portale deschise oriunde era posibil. Am explicat mai precis cum functioneaza minunatia in primul review, nu mai insist. Eroina reusea sa rezolve puzzle-urile si sa scape cu viata din probele tot mai ucigase ce ii erau puse dinainte de celalalt personaj al jocului - robotul GLaDOS care in cele din urma sfarsea virusat si distrus(aparent).

Partea a doua ne pune tot in persoana bietei Chell care pare din nou prinsa intr-o imensa facilitate Aperture Inc. si va trebui sa treaca inca o data prin niste probe grele folosindu-se de portal-gun.
Un nou personaj a fost introdus - un robot pe nume Wheatley care va reprezenta mare parte din umorul jocului. Portal 2 aduce mult mai multe puzzle-uri decat predecesorul sau. Daca pe primul l-am terminat in (sa zicem) 3 ore, 2-ul a durat ceva mai multisor de-atat. La capitolul puzzle-uri au fost introduse noi tehnologii care vor face jocul si mai amuzant. Totul se bazeaza pe foarte mult experimentat si evident...multa imaginatie.

Sunetul se pastreaza la fel de incitant, vocile sunt facute excelent (fiind 4 personaje in tot jocul) iar povestea in sine te mentine interesat prin prisma momentelor usor creepy si prin umorul care de data aceasta nu mai este la fel de subtil ci mai degraba "in your face" ca intr-un film de actiune-comedie. Nu e rau, momentele amuzante nu au parut fortate si asta e cel mai important.

Singurul lucru care l-as avea de reprosat este faptul ca Portal 2 se intinde prea mult, s-ar putea sa intervina plictiseala la un moment dat pentru ca este un pic prea lung si prea repetitiv, problema de care Portal nu avea parte.
Dar nu ma intelegeti gresit, nu inseamna ca jocul asta trebuie evitat. Parerea mea (aceeasi fiind valabila si pentru primul) este ca oricine trebuie sa incerce sa joace minunatia asta pentru cateva ore de distractie si satisfactie in momentul in care rezolvati puzzle-urile. Va veti simti foarte mandri, promit.

Nota 9/10 !

Ah, si va las melodia din incheierea primei parti pentru ca este geniala. Cea de la sfarsitul 2-ului este parca un pic fortata asa ca v-o recomand doar pe-asta :)

sâmbătă, 7 mai 2011

Tapinarii, Live @ Sliders Caffe

Ieri a fost o zi care se anunta a avea mult potential, in aceeasi zi concertand in Bucuresti atat Tapinarii cat si noua mea descoperire, Madame Hooligan. Pe Tapinarii i-am vazut prima data in februarie cu ocazia anti-Valentine's Day si au fost geniali si e drept ca as fi inclinat un pic mai mult sa-i vad pe MHoo doar ca unchiul-meu tinea neaparat sa-i vada pe cei doi asa ca am decis.
Si n-am regretat de loc. In februarie m-am dus sa-i vad in calitate de admirator. Aseara eram deja fan!

Cafeneaua era destul de goala cand am ajuns, Cosmin si Adi erau deja acolo. Cand s-a mai umplut, pe la 11 au inceput un recital de toata frumusetea. Nu cred ca au ratat vreo piesa cu adevarat importanta, the best of the best de la ei si au sunat superb, ca de obicei - mai bine decat pe cd.
Am ascultat (in ordine aleatorie) : Pescarus, Du-te naibii, Suturi, Sunt fericit, Esti frumoasa, Un Ungur Mic, Idei Preconcepute, 12 Ani, Si Zeii, Piesa Serioasa, Cuvant CuCu Vant, Pentru Voi, Duet, Embargo pe Creier, Protest, N-are lumea bani, Visul romanesc, Doi Bani etc.

Au fost si doua piese pe care le-am gustat in mod deosebit - Cum ar fi fost + Sfarsit si inceput de lume, pentru ca le stiu si eu la chitara+voce si ma ung pe suflet de fiecare data cand le aud sau cant. Excelent!

Sunetul a fost foarte bun, la asta ajuta si stilul simplu ar trupei, dar oricum - acustica cafenelei a fost pe masura vocilor clare si inconfundabile plus chitara neobosita a lui Tanase.
A fost un show foarte "cozy", relaxant, amuzant...ce mai, super baieti, super trupa, super atmosfera creata.

Un sfat serios : apucati neaparat sa-i vedeti, este o experienta ce trebuie incercata cel putin o data, desi eu deja vreau iar sa-i vad.

marți, 3 mai 2011

1 Mai...toti o apa si-un pamant

Nu stiu daca am mai mentionat dar de anul trecut eu urasc foarte tare 1 mai-ul. Bine, de fapt aveam o antipatie fata de ziua asta de mai mult timp dar anul trecut mi-am definitivat parerea. Motivele sunt mult prea bine cunoscute, n-are rost sa le repet sa insir prea mult - au in general 3 nume: gratare, prostie, mitocanie.

Mi-a placut foarte mult cum au abordat cei de la ProTv stirile legate de oamenii care au petrecut weekendul trecut la mare. Au avut un umor foarte fin pe care l-am sesizat. Stau si ma intreb daca intr-adevar au vrut sa fie atat de malitiosi sau au facut-o pur si simplu din greseala.
Stiti ca la mare nu poti sa faci prosteala asta de zi libera decat in doua locuri : ghena ghenelor - Vama Veche sau adunarea cocalarimii concentrate - Mamaia. In fine, mie ambele locatii mi s-au parut la fel de mizerabile de cand ma stiu, iar ProTv au legat o stire amuzanta in legatura cu amandoua.

Las gluma un pic cam puerila cu placatul saracei Ilknur din Vama, nu pot sa remarca cat de penibile sunt ambele extreme ale litoralului.
Pe de-o parte avem Vama Veche - statiunea celor rebeli si lipsiti de casa si bani (de regula). Am fost de doua ori in toata viata mea pe-acolo si inca n-am inteles care-i toata minunatia cu statiunea asta si de ce vine o tara intreaga la ea. In acelasi timp uitandu-ma la cine se duce acolo, as putea intelege. Nu vreau sa generalizez, sunt convins ca sunt si destule exceptii dar aia pe care i-am vazut la televizor erau prototipul perfect de distrusi. Evident ca probabil aia de la stiri asta si cautau, doar nu vroiau sa stea la taclale cu oameni normali, nu? Hipsterimea era la locul ei, au dormit in corturi, n-au mancat nimic, pentru ca niciodata n-au bani, cheltuindu-i pe buruienile care-i baga apoi in spital. Si-apoi au ascultat niste muzica. Cam in asta consta o vizita acolo. Probabil nu toata Vama a facut asta dar am senzatia ca majoritatea pe asta s-au axat.
Superb, ce sa spun. Toti vrem sa fim rebeli si sa ne simtim liberi numai ca rebelii astia o dau intr-un penibil major.

Pe de alta parte, sau la polul opus cum au spus cei de la stiri, au fost cei din Mamaia. Aici e un pic mai grav. Cocalari si pitipoance in hoarde, imbracati ca niste papitoi s-au strans in toate rahaturile de cluburi din statiune unde o apa plata costa 12 lei ca totul sa fie "super-bine" sau "super-ok" cum spun cand li se ia interviuri si sa se zguduie pe rahatul ala numit "muzica electronica". Nu stiu daca merita sa comentez prea mult despre extrema din Mamaia pentru ca e de prisos. Kitch-ul e maxim aici iar toate fitzele care se perinda pe-acolo imi fac o sila de nedescris.

Sincer as fi luat astea doua extreme si i-as fi pus intr-un singur loc cu speranta ca se vor anihila reciproc si lumea intreaga va fi un loc mai bun, ingerii vor cobori din ceruri si vor canta, pe Pamant va fi pace si...oh wait, credeam ca aveam un vis frumos.
Duminica, drumul cu trenul de la Constanta la Bucuresti a fost un cosmar datorita aglomeratiei excesive. O gramada de pustime se urcase in tren fara sa aiba bilet (si loc, evident) si stateau ca niste catelusi dupa controlori, poate-poate scapa cu un 10 lei si ajung acasa...saracii. Da. N-avem bani sa ne deplasam acolo unde vrem sa mergem, dar hai sa spargem ce avem pe alcool si ierburi. Doamne, cata inteligenta!

Poate am ajuns la o varsta la care mintea imi merge altfel dar am inceput sa percep distractia altfel. Concertul de acum doua saptamani a fost o mare distractie. Una care inca ma tine incantat si-acum. Vineri mai merg la unul, iarasi foarte probabil ca o sa ma simt grozav. Ma distreaza o muzica buna, o ora de bowling, un joc bun, cateva ore de chitara , niste miscare in parc (pe jos sau bicicleta), ore lenevind alaturi de draga mea sau o carte (preferabil tot buna).

Sunt eu cel ciudat?

luni, 2 mai 2011

Nunta

Petrecand mai bine de o saptamana acasa intr-o minunata vacanta luata cu forta de la zgarcitii astia din Bucuresti (la universitate ma refer acum) am avut ocazia sa ma uit la tv. Doamne, si ce m-am mai uitat. Chiar cu pofta as spune. In mare parte pe Discovery si alte posturi adiacente dar n-am putut sa ignor Nunta. Deja trebuie scris cu litera mare mai ales pentru ca toata lumea a poreclit-o Nunta Secolului si pentru ca ingrozitor de multi oameni s-au uitat la ea.

Ok, de regula ador mare parte din ce inseamna cultura britanica. Le ador istoria, actorii/filmele, muzica, literatura, echipele de fotbal - sunt fara doar si poate poporul meu preferat de pe acest pamant. Daca n-as fi fost roman (dar din pacate sunt) sau finlandez mi-ar fi placut sa ma nasc in Anglia. Buuun...cu toate astea m-au scos din minti infinitele stiri, noutati si alte aberatii legate de nunta celor doi...nimeni.

Serios acum. Cine-s oamenii astia de trebuia o planeta intreaga sa fie cu lupa asupra lor? Tipa e un nimeni cu acte-n regula, pentru ca am aflat cu totii ca e o fata modesta din popor. El? El cica e printul Angliei. Aha. Si? E un titlu banal si lipsit de importanta, tinand cont ca familia regala in Marea Britanie este irelevanta cam de pe la 1700. Sunt toti o formalitate, primesc o atentie inutila si nemeritata pentru ca singurul lucru remarcabil (in ochii unora, nu si ai mei) pe care l-au facut a fost sa se nasca. Wow. Incredibil. Ce speciali sunt ei.
Pe de alta parte inteleg complet dorinta britanicilor de a-si conserva cultura, traditiile si de a pastra acea noblete, acele fandoseli - elemente ce i-au caracterizat de-a lungul istoriei. Pot respecta asta. Ce nu pot respecta in continuare sunt fitzele legate de niste discutii insipide de genul - rochii, palarii, pantofi sau chiloti - toate regale.

M-a frapat si cat de multi oameni idioti sunt pe lumea asta. Daca pe englezii care s-au ingramadit la Londra sa vada cum cei doi nimeni se iau de sot/sotie i-as putea intelege pentru ca na...printul lor...care nu-i va ajuta cu nimic in aceasta viata, care mananca pana la urma din niste bani castigati la un moment dat de pe urma poporului (nu neaparat in prezent ci de-a lungul istoriei) se insura. Frumos. Dar m-au socat idiotii (scuze, nu pot formula altfel) din alte tari care si-au programat o vacanta la Londra special pentru evenimentul asta. Bai, mi se pare penibil. Screw the town itself. Let's stalk the two and see how they get married.

Toata atentia din presa. Transmisiuni in direct, interventii, reportaje la cald, inregistrari, analize. Mi se par inutile, exagerate si stupide. Nunta secolului? De ce? Daca se luau Angela Merkel cu Vladimir Putin, intelegeam, am fi asistat la ceva istoric. Dar astia doi...give me a break.
Am avut impresia ca nici daca aflam ca se insoara doi pitiponci de pe la noi nu m-ar fi interesat mai putin decat m-a interesat evenimentul asta.

Oh well, snobismul a mai cheltuit cativa bani inutili pe un fast idiot in timp ce altii mor de foamete si boli in lume. Casa de piatra!